Instruire

Ateliere în schimbările climatice și deșertificare

Asociația Obștească BIOS organizează ateliere în schimbările climatice și deșertificareasdqqw pentru administrația publică, ONG-uri și alte părâi interesate.  Metodele participative permit participanţilor să analizeze datele practice cu scenariile elaborate de cercetători. Una dintre principalele teme din programul atelierelor este sinergia între convenţiile Naţiunilor Unite privind  Schimbările Climatice; Combaterea Deşertificării, şi Convenţia cu privire la diversitatea biologică.  Lucrând în echipe, participanţii identifică propria activitate cu una dintre convenţii şi elaborează legături utile pentru soluţionarea problemelor de mediu prin sinergie sporită şi mobilizare a resurselor şi a cunoştinţelor existente şi prin cooperarea organizațiilor la nivel  local, naţional şi regional.

Mese rotunde în protecţia mediului înconjurător.

Mesele rotunde în protecţia mediului se organizează în cooperare cu administraţia publică locală, ONG-uri, fermieri, agenţiile ecologice, serviciile de protecţie a sănătăţii, elevi şi învăţători de la şcoli.  Rezultatul meselor rotunde sunt orare concrete de lucrări, monitoring şi evaluare, precum şi o listă de angajamente ale organizaţiilor prezente la întruniri.

UntitledasaAteliere privind impactul poluanţilor organici persistenţi

Atelierele la tema impactul poluanţilor organici persistenţi (POP) asupra sănătăţii umane şi mediului se organizează de BIOS pentru administraţia publică locală şi fermieri  pentru a răspândi informaţia despre sursele de POP şi pericolul lor şi pentru întreprinderea de acţiuni de dezvoltare durabilă a comunităţilor.

Ateliere în conservarea solului, apei şi diversităţii biologice

Ateliere de tipul “Terra – o şansă pentru mileniul trei” se organizează în gimnazii, licee, colegii, acestea fiind dedicate zilei Pământului şi având ca beneficiari elevi sau profesori.  Participanţii discută asemenea subiecte ca agricultura, poluarea mediului, schimbările climatice, deşertificarea şi rolul fiecăruia în conservarea naturii. Elevii şi studenţii se implică în procesul de educaţie prin diverse instrumente de educaţie participative, inclusiv munca în grup, prezentări individuale, jocul de rol, furtuna de idei etc.

Ateliere în dezvoltarea comunitară rurală
assasasa

Atelierele în dezvoltarea comunitară rurală se organizează în cooperare cu Muzeului
Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Uniunea Meşterilor Populari şi cu Academia de Ştiinţă a Moldovei cu participarea profesorilor din spaţiul rural, administraţiei publice locale, AO-urile rurale şi urbane, familiile vulnerabile, etc.

Întâlniri cu tineriiaqwqwqw

Întâlnirile cu elevii şi studenţii se organizează pentru identificarea necesităţilor acestui grup.  Se discută următoarele chestiuni: calitatea educaţiei  in şcolile rurale în condiţiile actuale dificile în care lipsesc jumătate din cadrele de profesori, creşterea violenţei în rândul tinerilor în toată ţara, lipsa locurilor de muncă pentru tineri atât la ţară, cât şi la oraş, etc.

Întâlniri cu învăţătorii şi educatorii

Întâlnirile se organizează cu învăţătorii şi educatorii din colegii, şcoli şi grădiniţe, care solicită susţinere în realizarea unor programe mai vaste de educaţie ecologică a copiilor cu aplicarea metodelor interactive.

Instruire în cercetarea problemelor de gen

asasaaqqwqwOficiul BIOS realizează şedinţe de instruire în cercetarea problemelor  gender în spațiul rural. Instruirea este focusată, printre altele asupra următoarelor chestiuni:  necesitatea selectării reprezentanţilor diferitor categorii de populaţie din punct de vedere al vârstei, ocupaţiei, statutului social, sexului, apartenenţei etnice; necesitatea de a asigura  caracterul privat şi convenabil al discuţiei pentru a evita intervenţiile şi deranjul; necesitatea de a pune întrebări deschise şi de a evita sugerarea răspunsului; necesitatea de a formula aceleaşi întrebări faţă de toţi intervievaţii, necesitatea de a lua note cu privire la toate faptele relatate, chiar şi cele care par de importanţă minoră, etc.

Ateliere de îmbunătăţire a capacităţilor în elaborarea participativă a proiectelor şi implementarea lor durabilă în spaţiul rural.

Atelierele de constituire a capacităţilor se prezintă pentru Federaţia Naţională a Fermierilorasdassaas din Moldova, centrele de instruire BIOS şi partenerii BIOS.  Pe parcursul acestor ateliere se discută următoarele chestiuni: structura şi conţinutul proiectelor de dezvoltare rurală, etapele elaborării proiectului,  prezentarea proiectului, sursele de finanţare, eligibilitatea proiectelor pentru finanţare, implementarea proiectelor, evaluarea şi raportarea, durabilitatea activităţilor de proiect, etc.  Participanţilor li se oferă deprinderi practice în planificarea unor programe reuşite de protecţie a mediului cu implicarea persoanelor interesate din comunitate, comunicarea şi cooperarea în elaborarea şi implementarea programelor şi proiectelor locale.

Mai multă informaţie puteţi obţine la: ngobios@yahoo.com

LinkedInGoogle+TwitterFacebook
Printează document